CE SEMENI, AIA CULEGI!
De la această vorbă veche de când lumea pornim și noi în descrierea viziunii noastre despre tot ceea ce implică formarea, educarea și îndrumarea copiilor.
Poate de mai bine de 10 ani am constatat, în principal prin natura profesiei mele, cât de important este să îți reduci, ca bărbat, vulnerabilitățile. Așa am făcut, rând pe rând, curățenie între prieteni, între pasiuni, între vicii, ba chiar și în familie.
După ani de experimente, pot spune cu mâna pe inimă că nici până în ziua de azi nu am putut elimina o „vulnerabilitate” din viața mea: copiii mei. Nici nu am vrut!
Da! Sunt mereu vulnerabil când vine vorba despre copiii mei. Este o „vulnerabilitate” pe care mi-o permit! O vulnerabilitate care mă face mai puternic!
Când mă gândesc la copiii mei, mă gândesc la eternitate. De ce? Pentru că eu cred că educația oferită unui copil este una dintre puținele căi prin care poți dăinui în timp. Tu transmiți copiilor, copiii vor transmite mai departe, reușind astfel să fii mereu prezent în sufletul celor la care ajung învățăturile tale.
Cutreierând satele Olteniei ani de zile, am constatat un lucru pe care nu l-am putut scoate niciodată din minte: câtă resursă umană pierdem zilnic! Și nu mă refer la aspecte de ordin medical.
Sunt copii care se nasc și trăiesc pe pilot automat, fără ca măcar o secundă din viața lor să își poată vedea visul. Și, credeți-mă, vorbesc despre a-l vedea, nu despre a-l trăi.
Ce facem noi pentru ei?
Vreau să construim cea mai ambițioasă, mai profesionistă și mai lipsită de bariere echipă, care să îi ajute pe acești copii de la sat să își trăiască visul, nu doar să îl vadă.
Dincolo de cuvinte mari, vom lansa un parteneriat trainic cu școala de fotbal Șoimii Știința Craiova, sub coordonarea domnului antrenor Mircea Pappa.
Astfel, un concept extrem de important – educația prin sport – va prinde contur. Copiii care, în mod normal, nu ar avea nicio șansă vor învăța să viseze, să își trăiască visul și, de ce nu, să îl atingă.
Vom străbate împreună drumul unui copil de la a nu avea apă caldă în casă până la a fi aplaudat de 30.000 de suporteri, sub lumina reflectoarelor.
Nu uitați: călătoria contează mai mult decât destinația.